Marian Drăgulescu a fost surpriza zilei de miercuri la antrenamentul lotului olimpic masculin de gimnastică. Octuplul campion mondial nu a venit însă în vizită, ci pentru a se pregăti alături de foștii săi colegi. „Da, este adevărat, m-am reapucat de gimnastică. Deocamdată o iau încet, pentru a-mi reintra în ritm. Am de recuperat mult și sper să fiu sănătos și să fac față cerințelor actuale„, a declarat pentru ProSport sportivul în vârstă de 33 de ani.
Drăgulescu (33 de ani) a renunțat la marea performanță imediat după ce a rămas în afara lotului care a făcut deplasarea la Jocurile Olimpice de la Londra. Nu s-a rupt însă de sala de antrenament, în fiecare seară el pregătind o grupă de puști la clubul Steaua. „Nu voi renunța la copii. Dimineața mă voi antrena la lot, iar după-amiaza voi fi alături de ei la Steaua. Comandantul clubului, George Boroi, cunoaște intenția mea și mă susține. Pentru mine este o mare provocare de a ajunge din nou la Jocurile Olimpice. Ținta este Rio”, punctează cel supranumit „Marocanul”.
Își îmbunătățește „săritura Drăgulescu” ÂSpecialist la sol și la sărituri, Marian se gândește să pregătească, dacă fizicul îi va permite, toate cele șase aparate. „La Jocurile Olimpice ne calificăm și cu echipa, iar eu vreau să ajut cât mai mult”, mai spune el. Surse din cadrul lotului susțin că Drăgulescu își va îmbunătăți cu un nou element celebra săritură care-i poartă numele, dar sportivul spune că e prea devreme să facă declarații pe această temă: „Trebuie ca să revin în forță, iar pentru a fi competitiv la nivelul actual e necesar să-mi îmbunătățesc și elementele”. Singurul aur care-i lipsește lui Drăgulescu din palmares este cel olimpic. Antrenori ai lotului sunt foștii săi colegi Ioan Suciu și Marius Urzică.
Federația îl susține Vestea revenirii lui Marian Drăgulescu la antrenamentele lotului este primită cu moderație la Federația Română de Gimnastică. Adrian Stoica, președinte FRG: „Deocamdată, Marian e la faza revenirii la forma necesară unei pregătiri în gimnastică. A avut o pauză destul de mare și va avea nevoie de o perioadă de grație. Noi nu facem decât să-l ajutăm cu îndrumări, iar dacă e nevoie de mai mult o vom face. Sper că l-a ambiționat atitudinea Cătălinei Ponor. Fiecare sportiv are dreptul să-și transpună în practică un vis, indiferent de vârsta la care o face”.
3 medalii are Drăgulescu în palmares la Jocurile Olimpice: un argint (la sol, în 2004) și două de bronz (cu echipa și la sărituri, ambele în 2004)
17 medalii de aur a cucerit Marian Drăgulescu la marile competiții de obiectiv: 8 la Campionatele Mondiale și 9 la Campionatele Europene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER